vad ca zilele astea am facut o fixactie pe corectitudine.

asa ca de data asta o sa scriu despre punctuatie. nu despre lipsa majusculelor 😀 ci despre ceva mult mai grav: despre cei de pe tastatura carora lipsesc semnele de punctuatie.

wat’s up with that? poi cam e “up”… adica in pom. scriam, mai demult, despre cum accentul (sau lipsa/deformarea lui) poate genera situatii nu numai hilare ci si total aberante. cam acelasi lucru se intampla si cu punctuatia. daca ai cetit articolul la care fac referire, o sa intelegi despre ce e vorba.

acum, sa vedem cam cine si sub ce justificare comite pacatul de-a ucide virgula si punctul: sunt (prea multi) cei care, dintr-o autosuficientza care spune multe, refuza sa iasa din carapacea propriului intelect, refuza sa se puna in pielea interlocutorului, imaginandu-si ca daca ei GANDESC ceva, acel interlocutor o sa ghiceasca precis la ce se gandeau ei, si deci va intelege riddle-ul agramat pe care ei, din lene, il trimit atat de trunchiat.

nu e vorba, ca genul asta de atitudine il gasesc, mult prea des, si in viatza de zi cu zi: intreb pe cineva “cum ajung in locul cutare?” si mi se raspunde: “poi din Unirii faci dreapta, apoi prima la stanga si ai ajuns!” HELLO? din Unirii? care coltz? dreapta cand esti cu fatza in ce directie? etc.

oameni buni, aveti mila de noi, cetitorii vostri de messengere sau de mailuri: NU SUNTEM TELEPATI!! nu avem de unde sti la ce se gandesc domniile voastre, si nici cu enigma n-am invatzat inca sa lucram!

Aratati-ne un pic de respect si folositi naibii punctuatia! macar un minim! e UN CHIN ca, atunci cand esti atent la mai multe lucruri, sa stai sa descifrezi din indolentza a 70% din cei care-ti scriu…