Conform BBC, tanarul si entuziastul presedinte al US a venit cu o idee geniala: sa predea pe mana unui mic grup de interese bancare si ultima ramasitza necontrolta inca de ei: sistemul finantzist-bancar american. Conform sursei citate:

Subliniind reformele propuse, Presedintele Barack Obama le-a descris ca fiind cea mai mare “scuturare” a regulilor sistemului financiar al US din 1930 incoace.

Banca centrala a US, Federal Reserve, va primi autoritatea de a monitoriza institutii financiare majore.

In contextul crizei, declansate (declarativ) de – vezi, Doamne – faptul ca sistemul financiar si-ar fi facut de cap si-ar fi riscat prea mult si prea ne-calculat, un mai strans control asupra lumii financiare nu poate fi decat binevenit. DAR NU SUB FORMA ASTA. De ce? Sa ma explic, un pic mai jos, cu o mica incursiune in “scuturarile” anterioare ale sistemulu financiar.

America a fost colonizata (am invatat la scoala) de catre englezi. De supusi ai Coroanei Britanice. Deci moneda oficiala initiala a fost cea a Imperiului Britanic. Ce insemna asta, din punct de vedere financiar? Insemna ca Imperiul Britanic, controland moneda legala, controla tot ce insemna finantze in America de Nord.

Americanii mai intreprinzatori stiau perfect treaba asta si, desi pare a avea doar valoare simbolica, hotararea lor de-a renunta la moneda britanica si de-asi bate propriia moneda a fost un mare act de independenta (nu atat administrativa, cat financiara).

Cine bate moneda intr-o tara, e stapan pe tzara respectiva. E o axioma simpla. Americanii s-au straduit in mai multe randuri sa-si centralizeze / internalizeze productia si controlul de moneda, multe incercari esuate, pana cand…

– in 1913 au pus bazele vestitei Federal Reserve, pe post de Banca Centrala a US.
Toate bune si frumoase, numai ca, in loc sa fie o BANCA CENTRALA DE STAT, F.R. nu este nici “banca”, nici “de stat”. Nu este banca pentru ca, in afara de emisiunea de moneda, nu are nici un fel de activitati bancare (este deci o tipografie de bani, nu o banca). Nu este de stat pentru ca, desi in acte este o agentie Guvernamentala, mebrii consiliului ei director nu sunt supusi procesului electoral democratic, si sunt persoane private cu interese private (ati auzit cu totii de J.P. Morgan, Rockefeller & co.)

– 1930 – Marea Depresie loveste America in plin (ca sa fim corecti, criza incepe prin 1929, dar e resimtita cel mai acut in 1930). O deflatie complet scapata de sub control zguduie US din temelie (de notat ca, in aceeasi perioada, in Germania se petrecea o criza similara, dar provocata de Inflatie, nu de Deflatie, ca-n US). Criza obliga Guvernul american la masuri protectioniste fara precedent, in incercarea disperata de a scoate tara la liman, dar evident ca fara succes. Solutia la iesirea din criza? Simplu: angajarea, in 1941, a U.S. in Al II-lea Razboi Mondial (care a presupus o revigorare fortata a industriei, agriculturii, crearea de milioane de noi locuri de munca etc.) Ca idee, angajarea in razvoaie este ca luatul de sange din evul mediu: te omoara ca sa te faca bine. Robocop ar numi asta un “reboot fortzat”. Ce au facut americanii, din punct de vedere financiar, pentru a sprijini efortul de razboi? Au introdus, pentru prima oara, TAXA PE VENIT / PROFIT. Ca masura ne-populara, dar necesara, si – la nivel de promisiune – temporara. Evident ca initial poporul american a imbratisat taxa (pana atunci numai platisera asa ceva, nu stiau ce-i asteapta), doar ca la incheierea razboiului guvenrantii “au uitat” s-o anuleze, ea ramanand in vigoare pana azi.

– 1963 – John F. Kennedy este asasinat. De ce aduc vorba despre asta? Pentru ca, cu cateva luni inainte de a fi asasinat, omul refuza categoric aprobarea unei legi menite sa rupa legatura dintre moneda curenta si valoarea ei in aur (sa se desprinda de “gold standard“). Spusa pe shleau, o moneda (bancnota etc.) reprezinta o garantie guvernamentala ca, in schimbul ei, poti primi oricand valoarea X, in bunuri, servicii sau in alta moneda. Guvernul garanteaza acest lucru bazandu-se, evident, pe o rezerva. De aur. Cum cantitatea de aur din acea rezerva e limitata, rezulta ca un guvern nu poate emite mai multa moneda decat aurul detinut. E o regula simpla, pe care finantistii vremii (aia mari, nu vorbim de bancile mici) au incercat s-o schimbe, deci pe care Kennedy a fost presat de catre acestia sa o abroge. Omul a refuzat, iar dupa cateva luni s-a trezit cu mandatul scurtat de-un lunetist.

– 1969-71 – America se imprumuta grosier si fara limite de bun-simtz, mai mult decat poate returna (suna familiar, ca scenariu?), de la diverse alte tari. Cand aceste tari incep sa-si ceara banii inapoi, iar americanii le ofera dolari in locul aurului promis, incep sa apara tot mai multe tensiuni. Elvetia, Franta etc. fac presiuni puternice ca americanii sa-si plateasca datoriile in valoarea lor reala – in Aur. Initial, americanii se conformeaza si platesc, in Aur, dar treaba asta subrezeste periculos de mult economia nationala. Asa ca, in

– 1971 – Richard Nixon face “marele pas” si da o lege – prima lege majora din noul lui mandat – prin care declara “the gold standard” nul si neavenit. Cu alte cuvinte anuleaza, cu de la sine putere, dreptul oricarei alte tari de-a mai pretinde aur in schimbul dolarului american. Eliberand dolarul de “constrangerile” realitatilor economice, Nixon da drumul, in felul asta, la tiparnitza de bani a Rezervei Federale, generand un val de inflatzie care continua si astazi, desi americanii sunt complet straini de notiunea de “inflatie” (nu ca n-ar resimti-o, ci pur si simplu nu prea cunosc bine cuvantul). Ruperea de standardul aurului a reprezentat cea mai mare shpaga pe care guvernul american si-a acordat-o vreodata.

– 2007-2009 – binecunoscuta “criza” loveste. Nu mai sunt bani. De ce? Pentru ca sistemul inflationist american, bucuria lor de-a tipari bani fara valoare de fiecare data cand n-au cu ce-si palti o datorie externa, incepe sa ajunga la limita. S-ar zice ca sistemul asta, promovat de, cu ajutorul si prin Rezerva Federala, ar trebui, in sfarsit, inchis sau macar limitat / restructurat. S-ar zice ca hemoragia inflationista ar trebui tratata cu coagulante legislative, nu cu anticoagulante financiar-inflationiste. Ma exprim aiurea, dar sper ca dac-ati ajuns pana aici cu lectura o sa-mi iertati micile devieri stilistice.

Ce face mr. Obama in schimb? Acorda noi puteri unui sistem privat (sa nu uitam, RF e controlata de marile familii de bancheri ale lumii), punandu-i pe tava restul sistemelor financiare independente.

Pana acum, Rezerva Federala controla doar fluxul de bani. De-acum, daca noile legi vor fi votate, R.F. va controla si restul institutiilor financiare. Cica, le va monitoriza.

Treaba asta mie-mi miroare a curvasarie si, mai grav, a dictatura. Nu politica, ci financiara. Urmeaza sa vedem cata dreptate am avut…

Adica: The Crisis of Credit, visualised, de la  Jonathan Jarvis

Cetesc un articol profund blond-feminin de pe NYT despre cum, vezi-Doamne, “criza” ne invatza pe “noi, americancele”, ca uneori e mai bine sa daruiesti mai putin, dar din suflet.

Adica: n-ai bani pentru cea mai tare jucarie pentru copchilul prea-razgaiat de-acasa? ofera-i o jucarie veche de-a ta, pentru ca, la urma urmelor, el nu are nevoie decat de iubire si de imaginatie.

Sau: de ce sa cumperi a 20-a pereche de pantaloni negri, cand ai deja atatea – nu mai bine te uiti un pic prin sifonier sa vezi daca-ti mai vine perechea nu cumarul 3? etc.

Asta, dupa ce aceeasi prezumtiv-blondina declara sus si tare ca, daca indraznesti cumva sa faci economii de Craciunul asta, sa nu mai cumperi ca un shopping-bulimic, atunci ataci in mod direct si responsabil buzunarul si banii de MJ ai celui care producea si vindea junkurile pe care tu ai refuzat acum sa le mai cumperi.

Trecand peste logica impiedicata a personajelor care umplu cu cuvinte pagina respectiva, nu pot sa nu ma umflu de ras, discret, in barba: adica pana ieri erati niste consumatori caz-de-targa, vorba unui prieten, hulpavi fara nici un discernamant, si-acum, tocmai acum, cand v-a lovit criza, sunteti de fapt niste frugali, dar ne-ruptzi in cur? E prea rusinos sa fii rupt in cur, asa ca preferi sa fii “cald si familial”? hai incoace… da-mi o ruptura! Vorba doctorului vostru preferat: “denial, denial, you’re in denial!”