Archives for : coclauri

Inapoi din Vrancea, cu #goodyear4x4

Și-a fost și Vrancea! Ultima tura din editia de iarna a campaniei Goodyear Romania – 4×4 Winter Experience. De data asta, pe zăpadă. Așa cum scriam acum câteva zile, eram pregătit pentru o tură lafel ca celelalte, plină de obiective faine de pozat și de vizitat. N-a mai fost tocmai așa, dar eu mă bucur c-a ieșit altfel. Pentru că, de data asta, am avut parte de aventuri mai apropiate de ce înțeleg eu prin “offroad”. Și nu atât ca dificultate, cât ca peisaj și emoție. Mai puține obiective turistice clasice, mai multă natură!

Joi seara, când am ajuns la Casa Tisaru, în Lepșa, nimic nu prevestea genul de weekend care avea să urmeze. Mici petice de zăpadă pe acoperișul stabilimentului, dar cam atât. Ne-am cazat, am păpat ceva bun, ne-am zongurit un pic cu Doru și Mircea, după care la culcare că mai e și mâine o zi.

Vineri am plecat la drum cu gânduri mari – să trecem Carpații! Am plecat pe drumuri aproape uscate, am trecut prin mici fulguieli cu un pic de alb pe jos, și-am dat înainte, prin peisaje din ce în ce mai albe, din ce în ce mai neatinse. Am reușit să mă întâlnesc și cu doamna Mierlă de Apă – premieră pentru mine – care a fost atât de drăguță să-mi stea la pozat, în ciuda luminii nu tocmai darnice. Mama Natură a chemat iarna mult mai devreme decât ne așteptam, dar am fost pregătiți, oricum. Și dă-i, și luptă, și umple-ți inima de iarnă și de zăpadă, până când, la un moment dat, ne-am întâlnit pe drum cu o ciocănitoare neagră (cât de mult îmi place!) și cu limita fizică a ceea ce poate o mașină să facă – iar alpinismul nu e pe listă. Ok, ne întoarcem. Sau nu… pentru că două din cele trei mașini au zis că ele vor pauză și s-au așezat, încăpățânat și balenier, într-o rană, așteptându-ne pe noi să le gâdilam și să le convingem să se așeze din nou pe sleauuri. Pentru cine-a mai fost pe drumuri de-alea care nu apar pe harta GPS-ului, astfel de mici pauze fac parte din farmecul turei – pentru ceilalți m-aș fi temut să nu iasă cu panică. Dar am avut noroc de-o echipă impecabilă, care nici nu a încurcat, nici nu s-a dat în lături să ajute, nici nu s-a plâns vreo clipă. Răzvan, Dragoș, Elena, Dragoș, Alex, Elena, Adrian: bravo, copii!

După ce-am făcut cale-ntoarsa, prin același peisaj alb, neatins decât de către noi, ne-am îndreptat spre Vămile Buzăului, la rezervația de zimbri – unde Ionica și Mitică, taurii dominanți, s-au lăsat imediat ademeniți nu atât de chemările noastre cât de sfeclele dulci aruncate peste gard de îngrijitorul lor. Mică ședința foto – mai mult de documentare a expediției, că de wildlife nu poate fi vorba în spatele unui gard, după care ne-am re-așternut la drum, înapoi spre casă.

Sâmbătă am plecat la drum deja mult mai precauți – ninsese binișor peste noapte iar drumurile erau fie proaspăt curățate, fie pe cale să se înzăpezească. Dar asta a fost doar partea de drumuri județene. Și, cum idea noastră nu era să rămânem pe ele, ne-am avântat iar spre drumul mai puțin bătut. Pe care de data asta l-am găsit înghețat bocnă. Nu de frig. Ci în urma unei ploi de noapte care a umplut absolut totul în zonă cu un strat gros de gheață. Adică drumuri – patinoar și copaci cocoșați de greutatea gheții. De fiecare dată când am coborât din mașini pentru poze am rămas șocat de cât de ferm se așezau mașinile celor de la  Țiriac Auto la drum și de cât de aproape imposibil ne era să ne menținem echilibrul pe o gheață lucie, acoperită cu o peliculă parșivă de apa proaspăt topită. Dar toate acronimele alea la care nu mă pricep eu (ABS, ESP, DSP și mai știu eu care), împreună cu cauciucurile de iarnă, și-au făcut conștiincios treaba și, încet-încet, am traversat munții. Ne-a luat aproape o zi întreagă, dar a meritat fiecare minut! Am avut de “facut” pante faine, de curatat drumul de copaci cazuti sau pe cale sa cada, de traversat micute rauri de munte – pachet offroad complet, daca ma intrebi pe mine. La sfârșitul aventurii de sâmbătă am juns și la o garnitură de tren abandonată ruginei – fotogenică rău, pentru cei pasionați de “ruin pr0n”, și numa’ bună pentru altă serie de poze cu chiciură și cu yola la greu.

Pe seară, deși am ajuns ceva mai devreme înapoi la cazare, unii au mâncat și s-au retras – paguba lor, pentru că, mai ales fiind ultima seară împreună, s-a lăsat cu cântarea cea mai făină și mai “unplugged”. Să fie primită!

Pentru duminică am avut un singur obiectiv “musai”: Canionul de Sare de la Meledic. Evident că n-am ales nici acum drumul cel mai scurt – cum ne-ar fi stat? – așa că ne-am pomenit iar în mijlocul unor peisaje incredibile, imaculate. Pentru alții, lăsați ne-elegant într-o rână la margine de drum, sau nevoiți să schimbe o roată la mașină, sunt sigur că nu era lafel de feeric – dar am ajutat pe cât am putut – sau măcar am încercat – și am trecut mai departe. Cadoul meu mă aștepta la o margine de drum: o altă premieră pentru mine, un Huhurez Mare! În cele din urmă am reușit să ajungem și la Canion – și da, pe lumina! Ciudată formațiune geologică, zona asta! O adunătură impresionantă de blocuri masive de sare gemă amestecată cu pământ, de cristale ascuțite amestecate cu forme carstice din aceeași sare sau cu bolovani de râu născându-se din filoanele alb-murdare, toate la o scară destul de mare. În timp ce Doru ne explica treburile astea, un șorecar comun juvenil s-a gândit să țipe la noi, de sus, de printre brazii de pe creastă.

După ce-am văzut și Canionul, ne-am salutat pentru o ultimă oară cu toții, ne-am împărțit fiecare pe la mașina lui și ne-am așternut la drumul spre casă.

A fost o tură atipică, dar tocmai asta a făcut-o mai interesantă.

 Pentru că n-am mai avut un ultra-wide decent la mine, m-am străduit să coț ce-am putut mai bine cu un Peleng de 8mm. Nu-s încântat de pozele făcute cu el, dar mai bine decât deloc. Să zicem că asta a fost tură de poze “artistice” 😉

 

Din nou pe coclauri – Apuseni, #goodyear4x4

Ultima oara am vazut Apusenii acum doi ani, cam tot pe vremea asta tomnatica – cu ceturi de zile mari, cu frunzis cazut la datorie cat cuprinde, cu Cetatea Ponoarelor, cu Pestera Focul Viu si cu alte pesteri mai mari si mai impunatoare, cu Valea Galbenei, destul de greu de descris in cuvinte… Tura de vis. Dormita la cort, binishor sub zero celsius, si coclaurita prin ploaie de-aia mocaneasca, exclusiv per pedes.

De maine seara ma asteapta o tura mai “civila”, unde nu o sa conteze cat de multi kilometri o sa bat la picior, ci cat de multe locuri faine o sa reusim sa “bifam” in doar doua zile bine planuite de Doru. Daca tura trecuta i-am insotit pe oamenii faini de la ATGR, acum plec la drum, pentru a doua oara, cu echipa turei de iarna numarul doi (“Apuseni”) #goodyear4x4, adica Vali Petcu, Ioana Acsinia, Zdeto, Razvan si gemenii (Doru si Mircea). Traseul o sa includa mai multe puncte faine, dar cel mai mult ma intriga, dupa nume, Cheile Ampoiței si ale Râmeților, si mai ales satele din zona Mogoshului – taare sper eu sa gasesc acolo Apusenii aia din ilustratele postale vechi. Om vedea.

Asa ca de maine pana Duminica, mai rarutz cu internetul – dar sper sa pot sa public cate una-alta, de pe unde-om prinde un pic de retea.

Dupa tura asta, mai urmeaza inca doua: una in Dobrogea si una in Vrancea (in cea din Vrancea ma duc si eu, motz-cocotz) si oamenii de la Goodyear zic ca pentru astea doua ture mai sunt inca libere doua locuri, pentru “public”. Adica daca te bagi la concurs, ai sansa sa ocupi in mod activ si plimbaretz unul din astea doua locuri libere. Deci, te bagi? E pe bune.

Pana una-alta, cateva poze din tura trecuta din Apuseni:

Spre Delta de la Marea Adriatica

Doru ma loveste din nou. Sub centura. N-are mila, omul asta. Mi-a deturnat complet sfarsitul de saptamana lenes si mic-burghez care ma astepta cu bratele deschise.

Oricum ma intrebam cam cum ii merge proiectul ala arogant, despre Deltele Europei – despre care nu stiam decat ce se vedea de pe margine, de la galerie – acum am ocazia sa aflu pe viu, de la fata locului, cu ce se mananca mamaliga asta 😀

Aparent n-am ratat mult – pentru ca maine la prima ora plec la drum in cea de-a doua expeditie din cadrul proiectului, cu Doru, evident, cu Mircea si cu Dragos. Delta tintita: cea a raului Lumi Drim din Albania. Exact in miez de perioada de pasaj la pasarile migratoare. Tragic! Si mai nasol e ca in drum va trebui sa trecem si prin Bulgaria, unde am pozat cateva specii noi pentru mine si unde sper sa mai adaug cateva la lista noilor cunostinte avicole, dupa care urmeaza alta lovitura: adaugarea unei noi tari vizitate pe lista de la Tripadvisor: Macedonia (la o adica, e in drum, de ce nu? nasol e ca 80% din tara asta inteleg ca e zona muntoasa, si eu anul asta chiar nu vroiam sa mai ajung si pe la munte!). Dupa care, evident, completam lista si cu Albania.

Pana una alta, cateva poze din delta noastra, a’ batarna, a Dunarii:

_MG_1120

_MG_0884

_MG_0178

Proiectul Deltele Europei este un proiect de travel blogging initiat de Wildescapes, cu sprijinul Doppel Herz si Romtelecom. Partener logistic: Paralela45.

Buzau, here we go! (sau: reactivarea, cu Goodyear4x4 si Tiriac Auto)

Da, chiar imi era dor, dupa o iarna petrecuta exclusiv cu nasul prin inventiile mele, sa mai ies si la aerisit un pic. Si, cum am ratat complet anotimpul ala frumos, alb, cu paduri golase, numai bune de pozat jivine timide, si cum, evident, primavara asta grasa vine cu ploi si noroaie, ce solutie mai buna ai decat o iesire pe coclauri complet ehipat ca sa faci fata si alto drumuri decat celor cu asfalt?

Si, cum Buzaul, prieten vechi, e numai bun pentru aventuri 4×4, scuza mea ca niciodata nu gasesc tara Luanei pica numai bine: acum sigur o gasesc! 😀

Ocazia? Ocazia vine de la Doru, care s-a pus frumos pe organizat seria de ture de aventuri offroad #Goodyear4x4, pentru cei de la Goodyear (cu sprijinul celor de la Tiriac Auto), care vor sa ne arate ca nu e musi sa te tii de asfalt ca scama de buric, si ca daca indraznsti sa te echipezi pentru ceva mai mult decat drumul batut, ai ocazia sa nu mai ratezi sistematic porcoiul de frumuseti si de peisaje si de lucruri minunate pe care tara asta ti le asterne la picioare, numai sa iesi din casa. Faptul ca am fost invitat chiar la prima tura din aventura asta nu face decat sa ma bucure si mi tare.

Da, am mai vizitat bucati de Buzau. Ca e de unde. Am mai fost pe la:

Vulcanii noroiosi (dar Doru ne pomite ca ne duce si la cei mai putin vazuti, la Focurile Vii,

_MG_2002

_MG_1987

_MG_1926_1927

_MG_1918
…Ruginoasa, cu satucurile ei pitoresti, cu chiliile ei mielnare, cu oamenii ei cu topoare si juguri bizonice, cu salamandrele si cu serpii ei de sticla (defapt doar soparle cu mainile bagate aanc in buzunarele proprii), cu apele ei sulfuroase in care gasesti bomboane albe, delicioase (nu le incercati, pe bune!)

IMG_5610

IMG_5581

IMG_5464

IMG_5382

IMG_5354

IMG_5302

_MG_9285

_MG_9280

…dar mai sunt atatea de vazut! Aud barfe ca o sa ajungem si pe la Canionul de sare de la Meledic (eram prea mic cand am vazut Meledicul, nu am vazut decat Lacul sau sarat, atunci), la locurile in care Doru a pozat caprioare aproape de fiecare data cand a trecut pe acolo, la Muzeul Chiclimbarului si… restul cica sunt surprize, sa le vedem!

Plecarea e in cateva ore si nu mi-am luat laptopul de 5 kile cu mine, asa ca deocamdata o sa ma limitez la ce-o sa pot posta de pe telefon – promit restul povestii dupa ce ne intoarcem din expeditia Goodyear4x4, adica saptamana aviatoare.

De mers, in afara de Doru, mai merg: Mircea, cealalta jumatate a lui WildEscapes, Ivo Bobal si Razvan Baciu – atatia cati trebuie, pentru o tura nici prea aglomerata nici prea linistita.

Pana atunci… sa aveti un weekend cel putin lafel de fain!

Talea, pe langa Comarnic

Da, inca o mica iesire foto. Nimic special, doar cateva ore de iarna perfecta, intr-un sat de la capatul si parca de la inceputul lumii, si totusi la doar cativa kilometri de o sosea circulata frenetic de catre zecile de mii de romani care – slava Domnului! – nu stiu decat Valea Prahovei. Si, ca pre-bonus, sansa de-a exersa un pic pozatul de soricari de pe marginea drumului. Si, ca bonus, emotiile unei impotmoliri cu agregatul 4×4 pe ulite ireal de inguste, de inclinate, deinzapezite si de inghetate pe dedesupt.

Cum e Talea? Cam asa cum mi-am imaginat-o: simpla, pitoreasca, ne-comerciala, tihnita. Ma refer la marginea satului, nu la centrul atins de civilizatie. La marginea cu ulite pe care abia ai loc sa te strecori, strajuite de garduri de uluci care te duc, toate, spre vaile molcome din imprejurimi. Cu case vechi, lipite cu lut, cocotzate intim in fundul curtii, nu ca cele din centru, itzite exhibitionist in drumul mare. Un loc unde vreau sa ma mai intorc, candva.
[kml_flashembed movie=”http://picasaweb.google.com/s/c/bin/slideshow.swf” height=”582″ width=”728″ fvars=”host=picasaweb.google.com&RGB=0×000000&feed=http%3A%2F%2Fpicasaweb.google.com%2Fdata%2Ffeed%2Fapi%2Fuser%2Feros.nicolau%2Falbumid%2F5579148566118648113%3Fkind%3Dphoto%26alt%3Drss” pluginspage=”http://www.macromedia.com/go/getflashplayer”/]

Proiectul Foto: Incercarea I, la Magura

Anul trecut, impreuna cu o mana de oameni iubitori de fotografie, am initiat o idee de proiect menita sa ne ajute pe toti sa intelegem mai bine ce inseamna sa pozezi, atat din spatele cat si in fatza camerei foto.

Idea e destul de simpla, daca stai sa te gandesti: ne-am impartit in doua echipe, sa le zicem Echipa 1 si Echipa 2, iar fiecare echipa a primit sarcina sa “construiasca” un proiect foto propriu, avand ca executanti membrii echipei proprii si ca actori membrii echipei opuse. Planul a fost ca, timp de doua zile, sa trecem cu totii atat prin ipostaza de executant (fotograf, luminist, recuziter, regizor, scenarist, bagator de seama etc.) cat si prin cea de model foto. Fiecare echipa si-a tinut proiectul secret, in asa fel incat sa nu ne lasam influentati unii de altii. Nu o sa mai scriu aici toate versiunile de proiect care n-au mai ajuns sa fie realizate – poate le facem altadata.

Am plecat la drum 12 oameni:

Echipa 1
Adina Popescu
Adrian Negoita
Alex Spinu
Alina Irimia
Catalin Oprea
Cristi Vrabete
si Echipa 2:
Alecs Dobra
Alex Racovita
Claudia Enescu
Eros Nicolau (subsemnatul)
Roxana Radu
Sorin Vasilescu

din care-am ramas, disponibili, numai 6 (Adina, Alex Spinu, Cristi, Alex Racovita, eu si Sorin), dupa jumatate de an de incercari de-a gasi un week-end comun. Lectia invatata din toata intarzierea asta? Data viitoare stabilim o singura luna ca variabila – cine nu poate, nu poate, si asta este. Mai bine lipseau 1-2 decat sa lipseasca jumatate din echipe.

Pana la urma, am reusit sa ne strangem, cati am ramas, si sa plecam un week-end la Magura, la poalele Pietrei Craiului. Ramanand doar 6 oameni, ne-am dat seama ca e mai probabil sa putem realiza doar unul din cele 2 proiecte propuse, asa ca, din motive de locatie devenita indispoonibila pentru proiectul echipei mele, am pornit vineri la drum, prin Cheile Zarnestiului, in cautare unei locatii alternative. Plimbarea a fost faina tare, cum se vede in galeria de mai jos, dar nu ne-a ajutat sa gasim ceea ce cautam.

[kml_flashembed movie=”http://picasaweb.google.com/s/c/bin/slideshow.swf” height=”582″ width=”728″ fvars=”host=picasaweb.google.com&RGB=0×000000&feed=http%3A%2F%2Fpicasaweb.google.com%2Fdata%2Ffeed%2Fapi%2Fuser%2Feros.nicolau%2Falbumid%2F5542472479139969249%3Fkind%3Dphoto%26alt%3Drss” pluginspage=”http://www.macromedia.com/go/getflashplayer”/]

Asa ca pana la urma ne-am decis cu totii sa mergem pe proiectul Echipei 1, avand ca tema “Plecarea in armata“.

Cam asa a aratat making-of-ul proiectului, a doua zi, sambata (time-lapse pe parcursul intregii zile):

httpv://www.youtube.com/watch?v=If6wWMcwzr8?w=728

Si astea au fost pozele rezultate:
[kml_flashembed movie=”http://picasaweb.google.com/s/c/bin/slideshow.swf” height=”582″ width=”728″ fvars=”host=picasaweb.google.com&RGB=0×000000&feed=http%3A%2F%2Fpicasaweb.google.com%2Fdata%2Ffeed%2Fapi%2Fuser%2Fproiectfoto%2Falbumid%2F5539394340519456017%3Fkind%3Dphoto%26alt%3Drss” pluginspage=”http://www.macromedia.com/go/getflashplayer”/]