Mda… incredibil dar adevarat… Sa-ti faci pasaport in doar o ora, stand la coada pe bancutza, in aer conditionat, fara haine rupte, fara scandal si balamuc… Pare ireal.

Bine, poti sa zici “de ce sa stau totusi la coada dom’ne?”… Si-ai avea dreptate… dar oricum se vad progrese majore fata de acum cativa ani cand mi-am facut celalalt pasaport. Azi m-am uitat de dimineata pe net, am vazut ce acte imi trebuiau, ce taxe, m-am dus pe Nicolae Iorga cu tot ce trebuia, si in doar o ora de stat la coada (dar in conditii civilizate, dupa cum spuneam) am depus cererea de eliberare a unui nou passport. Ba mai mult, fara sa trebuiasca sa dau vreo spaga, ci platind un milion cinstit la ghiseu, am obtinut si dreptul de a scoate pasaportul in 3 zile… Incredibil…

Mai tineti minte povestile horror cu supermarketuri? (…povesti cu aparate cumparate gata-defecte si ne-primite inapoi pentru schimbare pentru ca “ai platit, ai luat” iar ca sa ajungi la standul de garantii trebuie sa platesti intai?) Au circulat destul astfel de zvoane pe forumuri de soi de pe la noi. Le-am citit si eu, le-am primit si pe mail in chain-letter-e interminabile, ba chiar am patit faze-de-filme-cu-proshti cu personal de hypermarket, de nu mi-a venit sa cred.

Asta pana ieri seara, cand am patit o treaba nemaipatita. M-am dus in Carrefour sa-mi cumpar ceva de-ale gospodariei si ceva de-ale office-supply-ului – motiv pentru care, la casa, mi-am sortat frumos cumparaturile si-am cerut tacticos 2 bonuri separate. Mi-am trecut apoi marfa prin fata tejghelei, am platit fara sa clipesc cele 2 runde din cosh, m-am dus sa imi iau factura, dupa care am iesit si mi-am incarcat totul in masina. Abia cand am ajuns acasa, mai mult din curiozitate (si pentru ca sunt un carcotash incurabil) m-am uitat pe factura inainte s-o pun in plicul cu facturi. Si-am inceput sa vad crucish. In dreptul celor 2 sticle de Coca-Cola, la rubrica “bucati”, in loc de 2, cat luasem, erau trecute 32! Evident, greseala fetei de la casa.

Mai mult cu chef de scandal si fara sperante mari, mi-am urcat dosul ostenit inapoi in masina, si-am pornit cu ganduri de gen %$$#@#@$@#% inapoi spre hypermarket. Am ajuns acolo cu 20 de minute inainte de inchidere, m-am dus glont la casa cu pricina, am asteptat politicos (totusi) ca fata cu pricina sa termine de servit clientul curent, dupa care am abordat-o, tot-un-zambet:
” – Sarut mana! Ma mai tineti minte? 2 bonuri, ceva mai devreme…”
” – A, da, bineinteles. Spuneti!”
” – Ati facut o mica greseala… ati batut 32 de sticle de Cola in loc de 2 cate am luat…”
” – Sigur? Dati-mi sa vad”
I-am intins bonul, si-a adus aminte ca avusesem un singur cosh de cumparaturi, si-a adus aminte mai ales ca NU a trebuit sa numere cele 5 bax-uri de cola in plus, si, usor fastacita, m-a indreptat spre desk-ul de relatii cu clientii, spunandu-mi sa-mi cer banii inapoi, ca ea va confirma cererea mea.
Usor naucit de supriza asta, m-am dus la relatiile cu clientii unde, dupa cateva minute in care am asteptat completarea unor formulare si confirmarea fetei de la casa, am dat cu subsemnatul si m-am pomenit cu banii returnati (un milion fara ceva maruntis).

Nu e putin lucru, in vremurile astea in care “l-am prins, l-am ars” e politica nescrisa a zilei. Aveam chiar de gand sa evit orice fel de nume de supermarket la inceputul articolului, dar parca prea mult mi-a placut modul politicos si corect in care am fost tratat. Pentru o clipa am avut impresia ca nu mai eram in Romania ci pe alte meleaguri mai de bun-simtz. E de bine, dom’ne, e de bine… vorba neamtzului: “et pur si muove!”