Da, inca o mica iesire foto. Nimic special, doar cateva ore de iarna perfecta, intr-un sat de la capatul si parca de la inceputul lumii, si totusi la doar cativa kilometri de o sosea circulata frenetic de catre zecile de mii de romani care – slava Domnului! – nu stiu decat Valea Prahovei. Si, ca pre-bonus, sansa de-a exersa un pic pozatul de soricari de pe marginea drumului. Si, ca bonus, emotiile unei impotmoliri cu agregatul 4×4 pe ulite ireal de inguste, de inclinate, deinzapezite si de inghetate pe dedesupt.
Cum e Talea? Cam asa cum mi-am imaginat-o: simpla, pitoreasca, ne-comerciala, tihnita. Ma refer la marginea satului, nu la centrul atins de civilizatie. La marginea cu ulite pe care abia ai loc sa te strecori, strajuite de garduri de uluci care te duc, toate, spre vaile molcome din imprejurimi. Cu case vechi, lipite cu lut, cocotzate intim in fundul curtii, nu ca cele din centru, itzite exhibitionist in drumul mare. Un loc unde vreau sa ma mai intorc, candva.
[kml_flashembed movie=”http://picasaweb.google.com/s/c/bin/slideshow.swf” height=”582″ width=”728″ fvars=”host=picasaweb.google.com&RGB=0×000000&feed=http%3A%2F%2Fpicasaweb.google.com%2Fdata%2Ffeed%2Fapi%2Fuser%2Feros.nicolau%2Falbumid%2F5579148566118648113%3Fkind%3Dphoto%26alt%3Drss” pluginspage=”http://www.macromedia.com/go/getflashplayer”/]