Din seria “inapoi din weekend”: inapoi din aventura Goodyear4x4

Si-am fost si la Sarata Monteoru! Dar Sarata nu a fost decat baza, locul de pornire si de sosire. Destinatiile reale au fost altele, mult mai multe si mai interesante.

De placat plecat-am 6 din Bucuresti, vineri pe la amiaza (Doru, Mircea, Ivo, Razvan, Cosmin si subsemnatul), cu trei Ford Kuga puse la dispozitie de Tiriac Auto si echipate cu pneuri Efficient Grip SUV de la Goodyear (cei care se pricep mai bine mi-au explicat ca nu sunt gume de extrem, ci pentru offroad mai de vara), treaba care pentru mine a insemnat un mi-nu-nat confort de doi oameni in fiecare masina. Pentru cine a deschis televizorul mai tarziu si nu-mi stie povestile de coclaureala in care mereu nimeresc pe bancheta din spate, e mai usor acum de inteles incantarea mea de a copilota cu drag si spor de pe locul din dreapta soferului.

Cum vineri seara era teoretic doar pentru cazat si asternut la somn – adica fara program – ne-am facut noi, singurei, programul, pe langa cele doua chitari si-o mandolina din echipare, si in jurul unei cine simple si gustoase, ca la mama acasa, asternuta – ca apoi toate mesele – chiar de Mihai, stapanul vilei Olga, din Sarata Monteoru (cartierul general al primei etape a campaniei), care ne-a gazduit (mai rar om atat de implicat si de saritor!)

Sambata am luat-o harniceshte de coarne, dis de dimineata, pe o vreme de zile mari. Dupa un drum plin de peripetii – intersectarea cu un moto-cross in plina desfasurare, intalnirea cu niste romani care nu numai ca munceau la reparatia de drumuri in weekend, dar chiar si-au intrerupt munca sa ne inlesneasca noua accesul – am ajuns, in prima faza, la Tabara de Sculptura de la Magura.

Fain loc, dar ne asteptau si altele, asa ca urmatoarea escala a fost la Podul de la Viperesti, unde am testat, cu inima stransa, cam cum poti plimba niste SUV-uri in toata firea pe un pod suspendat, cu podele din lemn si care, daca mergi normal, intra intr-o rezonanta si-o blabaneala de-ti ingheata sangele-n vene. Si totusi, podul a rezistat eroic. Ba chiar lumea din zona il foloseste intens.

De acolo am urcat inapoi in masini si – hai la Muzeul Chihlimbarului, din Colti. Am vizitat un pic si magazinul de chihlimbare si imitatii, din fata, apoi ne-am luat la povesti cu curatoarea muzeului, o femeie pasionata de ceea ce face si care, exact cum ne-a descris-o Doru, iti povesteste pana ramane efectiv fara aer.

Popasul urmator a fost la Alunis, unde, in curtea din fata cimitirului in care erau chiliile, am gasit si-o apocaliptica lebada-n chiuveta si unde mi-am completat “colectia” de chilii vizitate cu inca 3 + o biserica sapata in stanca. Vestigii vechi, pentru care Buzaul e vestit, alaturi de trovantii pe care ii gasesti aproape la tot pasul. Razvan a ramas usor surprins sa ma vada catarandu-ma capreshte pana la chiliile un pic mai greu accesibile (la cativa metri mai in sus, pe stanca) – asta pentru ca nu ma cunosteau si nu stiau ca da, sunt genul ala defect care tine mereu lumea in loc ca mai are el de pozat ceva.

Dupa Alunis, hai apoi fugutza spre Vulcanii Noroiosi – unde Mihai ne astepta cu o surpriza, pusa la cale impreuna cu Doru: un picnic la iarba verde, cu de-alea de-ale gurii numai bune de pus burtica la cale. Si pentru ca asa ii sade bine drumetului, ne-am intalnit acolo si cu alti prieteni, veniti in cautarea acelorasi vulcani noroiosi.

Ce nu stiau ei era ca intalnirea cu noi a insemnat un bonus superb pentru ei: pentru ca i-am luat cu noi, de la Paclele Mari (deja “bifate” de mine cu alte ocazii), si i-am dus la Paclele Mici, mai retrase si mai putin cunoscute, mai mici (evident) dar mult mai frumoase, tocmai pentru ca nu sunt brazdate de talpa de adidas a turistului pe fiecare centimetru patrat, ca surorile lor mai mari.

Dupa un apus de soare de zile mari, langa Paclele Mici, ne-am cocotzat iar rapid in masini si hai la Canionul de Sare de la Meledic – o nebunie de vale lunga, cu pereti inalti din sare pe ambele parti. Musai sa revin pe-acolo, e de vizitat mai migalos canionul ala incredibil.

Si pentru ca dupa asta intunericul nu ne-a mai facut nicio concesie, am purces din nou la drum spre un loc din nordul Buzaului unde e mai bine sa ajungi noaptea decat ziua: Focurile Vii de la Terca. Dupa ce, speriat de frig, ma incotosmanisem bine, am urcat de la masini spre focuri, drum de douazeci de minute la deal in sus, suficient cat sa ajung acolo cam leoarca de transpiratie. Nici ca puteau sa pice mai bine focurile alea: in cateva minute pe langa ele eram deja uscat si nou-nout, cu moralul refacut complet, gata sa le pozez din toate pozitiile. Si aici vreau sa revin, e prea minunat locul!

Stiu ca pare incredibil ca am strabatut atata distanta si am vazut atatea locuri intr-o singura zi, dar Doru chiar si-a tinut cuvantul si-a reusit s-o duca la capat. Daca nu stia drumurile Buzaului ca-n palma si daca nu plecam la drum cu masini echipate corespunzator, nu mai reuseam noi asa nebunie de tura intr-o singura zi!

Dupa focurile vii ne-am intors, obositi si prafuiti, la pensiune, in Sarata Monteoru, unde am pus iar de-o cantare, cum ne sade bine, dupa ce ne-am pus foamea la colt. Iar a doua zi, dimineata, inainte de a ne strange catrafusele ca sa pornim inapoi spre casa, Doru si Mircea ne-au chemat la o degustare de miere de albine, asa cum stiu ei sa o faca. Cu ocazia asta am o noua iubire gastronomica: mierea de pin. Se aude asta pe undeva? :D As fi avut eu mai multe intrebari in timpul degustarii, dar am zis sa nu incurc lumea asa ca mi le-am pastrat pentru drumul de intoarcere, care stiam ca o sa fie tot cu Doru, asa ca m-am lamurit atunci complet.

Drumul de la intoarcere, cu surprizele lui, il pastrez pentru mine, dar va las in schimb in compania pozelor culese in weekendul asta fain. Enjoy!

P.S. Stiam ca Goodyear4x4 Experience va avea mai multe etape/weekenduri. Dar tocmai aflu de la organizatori ca daca vrei si tu un loc in una din ele, e rost de-un concurs pe site-ul campaniei – asa ca daca vrei si tu, pune mana si implica-te!

Buzau, here we go! (sau: reactivarea, cu Goodyear4x4 si Tiriac Auto)

Da, chiar imi era dor, dupa o iarna petrecuta exclusiv cu nasul prin inventiile mele, sa mai ies si la aerisit un pic. Si, cum am ratat complet anotimpul ala frumos, alb, cu paduri golase, numai bune de pozat jivine timide, si cum, evident, primavara asta grasa vine cu ploi si noroaie, ce solutie mai buna ai decat o iesire pe coclauri complet ehipat ca sa faci fata si alto drumuri decat celor cu asfalt?

Si, cum Buzaul, prieten vechi, e numai bun pentru aventuri 4×4, scuza mea ca niciodata nu gasesc tara Luanei pica numai bine: acum sigur o gasesc! :D

Ocazia? Ocazia vine de la Doru, care s-a pus frumos pe organizat seria de ture de aventuri offroad #Goodyear4x4, pentru cei de la Goodyear (cu sprijinul celor de la Tiriac Auto), care vor sa ne arate ca nu e musi sa te tii de asfalt ca scama de buric, si ca daca indraznsti sa te echipezi pentru ceva mai mult decat drumul batut, ai ocazia sa nu mai ratezi sistematic porcoiul de frumuseti si de peisaje si de lucruri minunate pe care tara asta ti le asterne la picioare, numai sa iesi din casa. Faptul ca am fost invitat chiar la prima tura din aventura asta nu face decat sa ma bucure si mi tare.

Da, am mai vizitat bucati de Buzau. Ca e de unde. Am mai fost pe la:

Vulcanii noroiosi (dar Doru ne pomite ca ne duce si la cei mai putin vazuti, la Focurile Vii,

_MG_2002

_MG_1987

_MG_1926_1927

_MG_1918
…Ruginoasa, cu satucurile ei pitoresti, cu chiliile ei mielnare, cu oamenii ei cu topoare si juguri bizonice, cu salamandrele si cu serpii ei de sticla (defapt doar soparle cu mainile bagate aanc in buzunarele proprii), cu apele ei sulfuroase in care gasesti bomboane albe, delicioase (nu le incercati, pe bune!)

IMG_5610

IMG_5581

IMG_5464

IMG_5382

IMG_5354

IMG_5302

_MG_9285

_MG_9280

…dar mai sunt atatea de vazut! Aud barfe ca o sa ajungem si pe la Canionul de sare de la Meledic (eram prea mic cand am vazut Meledicul, nu am vazut decat Lacul sau sarat, atunci), la locurile in care Doru a pozat caprioare aproape de fiecare data cand a trecut pe acolo, la Muzeul Chiclimbarului si… restul cica sunt surprize, sa le vedem!

Plecarea e in cateva ore si nu mi-am luat laptopul de 5 kile cu mine, asa ca deocamdata o sa ma limitez la ce-o sa pot posta de pe telefon – promit restul povestii dupa ce ne intoarcem din expeditia Goodyear4x4, adica saptamana aviatoare.

De mers, in afara de Doru, mai merg: Mircea, cealalta jumatate a lui WildEscapes, Ivo Bobal si Razvan Baciu – atatia cati trebuie, pentru o tura nici prea aglomerata nici prea linistita.

Pana atunci… sa aveti un weekend cel putin lafel de fain!

“Prada” din Delta si Macin

Mi-a luat ceva, dar am reusit sa ajung la o concluzie cu pozele din Delta si din Macin. Multe, nene! Dar cu bucurii lafel de multe: specii noi si poze “superioare” cu specii deja surprinse cu alte ocazii. Asta este o mica postare menita doar sa te faca sa te dai pe galeriile si pe pozele noi, pe site-ul dedicat. Asadar, specii amestecate (noi cu vechi) in ordine strict alfabetica, avem:

Berze. Aici, un barzoi surprins in plin display nuptial, facandu-si reclama gospodariei pregatite pentru o potentiala doamna barza

Ca sa pozezi berze, daca nu tii in mod deosebit la sanatatea ta, te poti cocotza in varful urmatorului stalp…

Broaste testoase de balta,

…si broaste testoase de uscat,

pe care am apucat sa le si filmez, dand fugutza cu o viteza incredibila spre adapostul sapat cu grija intr-o faleza

Cinteze

Ciocarlii

Corcodei cu gat rosu

Cormorani

Egrete mici

Fazani

Grauri

Lebede

Maracinari

Pescarei (pescarushi) albastri

Pietrari suri

Presure sure – aici, la baitza de seara

Rate cu cap castaniu

Rate mari – asta, saracutzul, iti dai seama destul de rapid cam cat se chinuia sa se ridice, de s-a scapat pe el in fatza camerei – rusiniiicaaa! ;)

Starci cenusii,

Starci de noapte…

…si Starci galbeni cu prada-n cioc

sau la o aterizare de rock-star,

si vanturei, la panda intr-o colonie de grauri

sau avantati in inalt, asa cum le sade atat de bine

Au mai fost, in afara de ce-am enumerat aici, si intalniri cu pupeze, cu gushteri, cu cucuvele – dar fie nu le-am prins decat pe retina, fie nu-s foarte sigur de ele, asa ca ma opresc aici.

Vizionare placuta!

Despre cum i-am gasit pe Pelicani

Dupa o saptamana destul de aglomerata, iata ca imi fac curaj sa revin cu povestile din Delta. Da, alea despre cum am gasit pelicanii ;) De ce abia acum? Pentru ca e al naibii de solicitant pentru bietul meu laptop sa se lupte cu 45GB de poze…

Deci, cu pelicanii? Sincer, n-a fost usor. Si asta din mai multe motive: odata pentru ca am avut atatea de facut, vazut, coclaurit, pe-acolo, incat pelicanii au trebuit sa intre la categoria “daca dam peste ei, super! daca nu, mai incercam si alta data”; apoi, pentru ca, aparent, grosul lor inca nu ajunsese inca la Partizani, desi asa ne intelesesem cu domnii pliscuitori. Oricum, i-am zarit pe cercetashii lor, scrutandu-ne de la inaltimi care-i faceau sa para pureci – deci putem considera ca i-am “bifat”.

Pentru ca m-au intrebat destui prieteni “cum a fost dom’ne cu pelicanii”, si pentru ca e mai comod sa scrii o singura data decat de 20 de ori, urmeaza povestirea, odata pentru totdeauna…

Joi dupa-masa am ajuns, dupa un offroad onroad de zile mari, cu re-aranjarea bagajelor in masina ca a malaiului in ciur, la Campo Euro Club, gazdele noastre primitoare, care ne-au asteptat ca pe VIP-uri, cu niste platouri cu tot felul de afumaturi si saraturi si marinate de peshte, care mai de care mai traznitor de imbietoare, si cu o tzuiculitza blajina dar placut ungatoare de gatlej. A urmat cazarea. In curtea lunga si primitoare, in partea din spate, mai la liniste, un sir lung de cabanutze de cate 2 locuri, curate, aerisite si echipate cu tot ce-am avut nevoie. Seara, locul arata si mai feeric. Dupa ce ne-am cazat fiecare conform planului meticulos pus la punct inca de cu o seara inainte, ne-am intrat in modul “de vacantza”. Nu cum stie lumea normala (hai sa dormim cu buricul in sus), ci cum stim noi (hai sa ne inhamam ruxacii si aparatele foto si sa purcedem la vanat de poze). Prima seara, pentru mine, a fost de recunoastere – o vizita prelungita prin sat, cu un apus de zile mari la orizont.

Vineri a fost ziua catamaranului. O plimbare de mai multe ore pe o barca incredibil de stabila datorita celor doua carene, care a facut pozatul de la pupa o adevarata placere. Unde? Naiba mai stie pe unde… Canale, frate, dupa canale… Am retinut – cred – un loc mai special, cu un turn de observatie pentru wildlife, si care se chema, parca, Lacul Nebunului. Iar de pozat, din goana barcii, am reusit sa pozez sumedenie de egrete mici, cormorani, rate mari, (premiera pentru mine) starci galbeni, pescarei albastri, chiar si – culmea, pe canale? – fazani. Restul zilei am mai iesit un pic la pozat, dar o ploicica ne-a facut sa ne retragem inapoi in campus si sa ne lenevim restul zilei cu socializari si jocuri.

Sambata, asa cum ne-a promis Doru, s-a lasat cu sporturi martiale: paint-ball si tras cu arcul. Bine, s-a lasat pentru cine-a vrut. Eu am ales sa coclauresc dupa poze, in zona unde restul de “adulti” se ciuruiau pe echipe, si nu mi-a parut deloc rau: am prins un barzoi intr-un display nuptial de toata frumusetea, am gasit cuiburi de pasari tesatoare, am vazut vanturei de seara, pupeze, cinteze si alte zburatoare – pe unele le-am prins in cadru, pe altele doar pe retina sufletului. Apoi, dupa un pranz lafel ca toate celelalte de-acolo (peste dupa peste, gatit in minunate feluri, cu niste deserturi cu retete prea secrete), am dat o fuga, la indicatiile gazdelor noastre, sa cautam broaste testoase de apa. Pe care le-am si gasit, care de care mai vioaie sa sara in apa la vederea noastra. Noroc ca am gasit una mai cooperanta, cu greu, care ne-a pozat ca-n reviste.

Dupa care, la intoarcere, ne-am rupt gashca in 3 masini: doua care au plecat inapoi spre Bucuresti, incarcate cu obrajei imbujorati si cu carduri nerabdatoare sa se dea pe cititoare, si a treia – incluzandu-l si pe subsemnatul – chitita pe directia “Macin”.

Macinul l-am coclaurit toata dupa-masa si seara de sambata, taman pe sufletul meu, alergand dupa jivine si peisaje care parca ne asteptau acolo, vizitand stane si babutze primitoare, cu bunatati simple de vanzare la sticla. Pozaram sumedenie de grauri, pozaram vanturei, pietrari, maracinari, si cine mai stie ce. Tarziu de tot, pe intuneric, am gasit un loc superb de innoptat, am pus corturile, am tocmit un foc numai bun pentru ceaunul cu lapte proaspat de oaie in care am trantit si niste barabule la fiert, am mancat dupa pofta inimii simplitate de bunatate, am cantat langa foc de-am speriat toti ciufii si toate bufnitele pe trei kilometri in jur, in timp ce pe Zdeto il chinuiau talentele pozatului de noapte (meshtere, astept poze!) dupa care ne-am asternut la un sfant de somnic corto-izoprenic.

Dimineatza de duminica ne-a gasit odihniti, cu chef de o tura a doua la ceaun (de data asta a pritocit Doru un bulamaci dupa reteta “sunca la ceaun stinsa cu smantana numa buna de fiert oua proaspete in ea”, asortat generos cu paine de casa si salata de leurda locala). Treaba asta ne-a dus tot sangele in stomac, lucru care ne-a facut sa picam cu totii lati si sa tragem un somn linistit si mic-burghez pana la pranz, cand turismul local a inceput sa se faca simtit si sa ne dea semne ca era timpul s-o luam din loc. Asa ca restul dupa-amiezei duminicii am repetat programul de sambata seara, cu alergat dupa jivinutze si dupa locuri faine. Din meniu: presuri sure, maracinari din belsug, broaste testoase de uscat, berze agricole, fazani, ciocarlii, pasarea ogorului etc. Duminica seara ne-a prins pe la Braila, in vizita la maica-mea, apoi la ai lui Doru, de-am plecat abia la 11 noaptea spre Bucuresti.

Ca sa concluzionez si altfel decat cu poze, o fost o iesire faina tare, cu oameni lafel de faini (Doru Panaitescu, Augustin Radu, Andrei Zdetovetchi, Catalin Georgescu, Cosmin Tudoran, Roxana PrecuRoxana Radu, Daniel Secareanu si Mircea Panaitescu si, nu in ultimul rand, Ana Stocklosa, gazda noastra perfecta), in niste locuri atat de faine incat – fir-ar! – mi s-a lungit iar lista de locuri pe care vreau sa le revad! Multzam, Dorule, multzam, Campo Euro Club, ati fost de zile mari! Daca nu aveam altele pe cap de 1 mai, mai-mai c-as fi revenit la voi!

Gashca de la Campo Euro Club

Aflu in sfarsit o lista mai completa a celor care vin cu noi la Partizani, la Campo Euro Club: Doru Panaitescu (evident), Roxana Precu, Cosmin Tudoran, Catalin Georgescu, Andrei ZdetovetchiAugustin Radu, Daniel Secareanu si Roxana Radu.

Abia astept sa ne vedem! :) si cu voi, si cu ei ;)

Estee! Plec dupa pelicani! Si nu numai…

De bine ce ma pocni zilele astea dorul de Delta, de pelicani, de stuf, de cormorani, de coclaureala cu miros de balta, primii o veste care ma facu azi sa tzopai marunt de bucurie prin casa: am fost invitat, impreuna cu alti nebuni cu camasi de fortza de tip camuflaj, sa mergem peste doua saptamani la o partida de wildlife de cateva zile la Partizani si prin imprejurimi (Gorgova etc.), gazduita de niste oameni pe care abia astept sa ii cunosc: Campo Euro Club.

Capul rautatilor e Doru (multzam, ca deobicei, pentru chemare, coane!!), iar gashca (din care o sa faca parte si Zdeto, Catalin Georgescu, Cosmin Tudoran, Augustin – si inteleg ca lista se prelungeste cu inca o mana de oameni faini) promite o acuta lipsa de momente stangante, la cum pe unii ii cunosc deja. Doru imi zice c-o sa facem tot felul de traznai pe-acolo: o sa tragem cu arcul, o sa ne pictam cu paintball, o sa avem si o faza prea tare: cica o sa ne dam pe ape dulci cu un catamaran (wow, abia astept!) si bineinteles ca o sa prestam si deja clasicul si mult-asteptatul wildlife-off-road :D

Ce-i fain e ca, spre deosebire de alte iesiri mai salbatice (zile intregi pe barca), acum o sa avem tot confortul, ca niste mici belferi locali – cica gospodarii de la Campo Euro Club ne-asteapta cu toate cele trebuitoare confortului. Pentru cine nu mai are rabdare pana peste 2 saptamani cand mergem noi, cei de la Campo Euro Club au pregatit o oferta  faina tare de Paste (479ron/pers. pentru 4 zile de nebunie pascala in Delta) iar pentru cine s-a saturat de veshnica Vama de 1 mai, au pregatit alta oferta, si mai faina, de 1 mai (379ron/pers, tot pentru 4 zile, tot acolo). Oamenii imi zic ca deja sunt aproape ocupati, dar na, nu strica o intrebare, zic.

Deci bai, abia astept! :D

Clar ca o sa revin cu detalii, asa ca tine aproape!

Unde or fi pelicanii?

Acum ceva buna vreme am avut norocul ala chior sa ajung mebru fotograf al unei expeditii de monitorizare a sacalilor aurii din Romania, expeditie care 80% s-a desfasurat in delta. Am avut parte de niste aventuri despre care efectiv nu pot scrie aici, ca sa nu faca maica-mea infarct… Superb!

Poza preferata, avand in vedere ca de data asta sacalul mi s-a eludat? O poza cu un pelican dominand maiestuos un card de cormorani hraparetzi…

 

Pelican dominand un card de cormorani

Ma uit la pozele astea, facute toamna, tarziu… si primavara asta timpurie imi face iar dor de Delta, si mai ales un chef nebun sa incerc din nou sa obtin poze mai bune decat asta… Trebuie musai sa vad unde o sa am urmatoarea iesire in Delta, unde or fi pelicanii aia care ma asteapta ca niste fotomodele cuminti, si mai ales cand si cu cine merg…

Tie a yellow ribbon vs. Kisses for me

Am auzit melodia asta veche la radio azi, in masina (prima din cele doua de mai jos), si m-a obsedat asemanarea ei cu alta melodie, poate la fel de veche.

Dupa ceva timp, mi-am adus aminte de versurile celeilalte piese, si-asa am reusit s-o gasesc, pentru comparatie. Deci, seamana cele doua de jos, sau nu?

http://www.youtube.com/watch?v=_n2nmYNC37Q

Subspecies, sau filme americane in Romania in 1991

Am dat intamplator pe net peste un mic documentar despre Subspecies, un horror de categoria… C?, filmat in Romania proaspat “eliberata” de sub comunism, la nici 2 ani de la “revolutie”. Material de “la trecut” pe paine. Enjoy…

John Berry, inspirat din John Berry

In 1967, John Berry semna coloana sonora a filmului You Only Live Twice, din celebra serie a Agentului 007 – James Bond, cu Sean Connery in rolul principal.

Aparent, tema muzicala a filmului, “Mountains and Sunsets”, pe care o poti asculta ceva mai jos, i-a placut mult lui John, pentru ca, 2 ani mai tarziu, in 1969, tot el semna coloana sonora a unui alt film, Midnight Cowboy, cu Dustin Hoffman si John Voight (tatal Angelinei Jolie) in rolurile principale. Iar tema muzicala a noului film seamana izbitor de mult (chiar daca pare mult simplificata) cu cea compusa cu 2 ani mai devreme pentru filmul din seria 007.

Asculta si tu inceputurile celor doua piese si zi daca doar mi se pare mie ca seamana foarte mult intre ele…

1. John Barry – Mountains and Sunsets (You Only Live Twice):

2. John Barry – The Midnight Cowboy Theme (Midnight Cowboy):